Publicitate

Poate trebuia sa incep cu partea asta…ma rog ..scriu cum imi vin chestiile in minte :)).

Frica e ceva din noi, e normal sa avem frici, nu e normal ca acele frici sa ne decida viata.

Ca si copil, iti e frica de multe,tin minte cat de frica imi era de iarba mare…si acum imi e. Nu pot sa intru in iarba mare…ma apuca panica pentru ca imi imaginez cate creaturi sunt acolo.

Am crescut cu un bunic foarte fricos…deci ii era frica de orice. Ii era teama sa doarma singur in casa, noaptea daca trebuia sa mearga la wc(in curte) o trezea pe buni sa mearga cu el. Nu inteleam, “De ce ti-e frica, esti om mare!”, “Copiilor le e frica, ca-s mici”. Si de atunci mi-am dorit sa nu mai imi fie frica…oricum oriunde mergeam cu bunicu noi trebuia sa fim cei curajosi :))).

Publicitate

Realizasem cat de chinuita e viata traita in frica…sa-ti fie frica de lucruri marunte…cat de mic te face.

Mi-am dorit sa nu mai imi fie frica…cel putin de lucruri nesemnificative, precum intunericul.Nu pot sa zic ca nu mi-e frica de intuneric, oricarui om normal ii este..dar nu imi e frica sa-l infrunt daca e nevoie.

Cand ma duc la bunici dorm intr-o casa separata, si buni mereu ma intreaba “Nu ti-e frica sa dormi singura?”…ii raspund ca nu si ma duc si dorm singura desi poate imi e frica…dar curajul nu inseamna lipsa fricii ci sa actionezi in ciuda ei.(asta am citit-o undeva)

Publicitate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*